Spirituality

iF You want to become FREE you landed in the right place.

“ Cine moare înainte să moară, nu mai moare când moare.”

Translate

Câteva cărți deosebite pe care le recomand cu căldură;

Le puteți vedea pe site.urile Editurii PROXIMA MUNDI & Editurii FOR YOU :

Transformări planetare 2012-2030 -- Mesaje de la Fondatori (Sal Rachele) ,

Pământul se trezește: Profetii 2012-2030 (Sal Rachele și Fondatorii) ,

Viața la Frontiera Cunoașterii (Sal Rachele) ,

Conexiunea Lyra/Pământ (Brad Johnson și Conștiița Colectivă a Sufletelor Lirane) ,

Femeia interzisă vorbește - Conversații cu Maria Magdalena (Pamela Kribbe),

Istoria reală a Pământului (Sal Rachele) .



vineri, 15 octombrie 2010

Primii mei 4 miliarde de ani


   Nu este o scenă întâmplată în dormitor, nu e vorba de vise sau somn. Stând pe canapea, complet treaz, cu ochii larg deschişi, am început să-mi amintesc lucruri pe care e imposibil să le fi cunoscut înainte şi despre care nu-mi amintesc să fi citit vreodată.
   Patru miliarde de ani în urmă, se pare, specia umană era o rasă-rădăcină răspândită prin tot universul, părea să nu aibă propria galaxie sau planetă. Era întotdeauna clasa muncitoare, erau aproape sclavi. Din nu ştiu ce motiv, s-a hotărât că vor fi subiectul a ceea ce s-a numit, ulterior, „nobilul experiment”.  Prin urmare, oamenii au fost „culeşi” (cuvântul nu-mi aparţine) din întreg universul şi aduşi pe Andromeda (nu sunt sigur dacă este vorba despre galaxia Andromeda, sau sistemul solar din propria noastră galaxie; poate nu trebuie să ştiu).   
   Acolo, au participat la cursuri premergătoare vieţii pe Pământ, împreună cu o rasă de Fiinţe de Lumină, care s-au oferit să participe la experiment. Am ajuns toţi pe Andromeda şi ne-am început pregătirea.
   Pe Andromeda, am trecut printr-o lungă perioadă de formare. Nu pot spune cât a durat, deoarece, în afara celei de-a treia dimensiuni, timpul are tendinţa de a se extinde sau de a se comprima, în funcţie de situaţie. Restul universului este într-o stare de prezent continuu, programează evenimente, dar nu urmăreşte factorul timp. Nu sunt sigur nici dacă „patru miliarde de ani” înseamnă cu adevărat patru miliarde de ani. Pur şi simplu, vă spun ce mi s-a spus.
   Oricum, fiecărei Fiinţe de Lumină i-a fost repartizat un grup sau o familie de oameni, pentru a trece prin experiment împreună. Ne-am început pregătirea prin a ne pune „costumul” de om în fiecare zi, pentru a ne obişnui – ca nişte costume spaţiale, cu care trebuia să ne obişnuim. În fiecare zi ni se cerea să punem cel puţin un astfel de costum uman şi să-l purtăm toată ziua; doar noaptea îl puteam scoate.
   Îmi amintesc cât de anormale, chiar sufocante, erau aceste costume umane la început, cu nasturi, noduri şi diferite anexe ciudate de care nu aveam nevoie la vremea aceea. Am făcut primele planuri pentru existenţa unui corp-ego personal, care să aibă grijă de costumele omeneşti cât timp eram pe planeta Pământ, dar nimeni nu voia să-l încerce încă.
   Un element esenţial al experimentului presupunea pierderea memoriei, pentru a fi total implicaţi în experiment, ca „băştinaş”. A trebuit să fim convinşi şi convingători, până la cel mai mic detaliu. În acest sens, o mare parte din memoria noastră genetică trebuia ştearsă, pentru a fi autentici. Trebuia să părem băştinaşi; trebuia să credem că eram oameni.
   Îmi amintesc cum stăteam în clasă, împreună cu o mulţime de alte fiinţe din întreg universul, şi râdeam cu toţii de ideea de a ne pierde memoria, imaginându-ne că suntem cu adevărat costumele pe care le purtam. Părea interesant, chiar amuzant. Fiind zei, fiind acolo, nimeni nu şi-a închipuit cât de totală va fi pierderea de memorie – şi nici consecinţele.
   După pregătirea şi educaţia de pe Andromeda, am fost transportaţi în constelaţia Lyra/Vega, chiar în centrul acestei galaxii, în Calea Lactee. Eram fiinţe de dimensiunea a unsprezecea, fiinţe stelare – nu eram încă oameni – dar cea de-a treia densitate era în formare, iar pe planeta Pământ se puneau întinderi de teren uscat, pregătind-o pentru sosirea noastră.
   De pe Lyra ne-am separat în grupuri mai mici şi am plecat în diferite părţi ale galaxiei, pentru a ne continua pregătirea. Unii au plecat pe Sirius, pentru a învăţa fizica celei de-a şasea dimensiuni – geometrie sacră, ingineria luminii şi alte lucruri de genul ăsta. Unii s-au dus în Pleiade, pentru a primi o „natură emoţională” – pasiunea la un capăt al spectrului, Inima plină de Compasiune, la celălalt.
   Ne-am încercat, pentru prima dată, corpul emoţional. Doar pentru o perioadă scurtă. Era minunat, dar şi înnebunitor în acelaşi timp. Singurul lucru care a făcut ca această experienţă să fie suportabilă a fost faptul că mai aveam încă memoria intactă. Am regândit şi reproiectat din nou, personalitatea-ego. Am vizitat Biblioteca Universală de pe Alcyone, din Pleiade, şi chiar am ajutat la construirea unei noi aripi, care era dedicată în exclusivitate supravegherii de către întregul univers, a desfăşurării experimentului. Am râs din nou, la gândul că noi construiam o bibliotecă şi un set complex de înregistrări, într-un loc pe care vom uita curând cum să-l găsim – sau chiar că există.
   În final, ne-am întors toţi pe Arcturus, pentru a fi reutilaţi şi redefiniţi ca intenţii. Sarcinile noastre au fost stabilite mai exact. Fiecare dintre noi urma să aibă o sarcină diferită. Era nevoie de toţi. Nimeni nu putea lipsi din această misiune. Dacă cineva se rătăcea, rămânea în urmă sau se rănea grav, toţi eram responsabili.
   Eram încă în timpul întreg, dar am construit o cameră dedicată timpului liniar şi am experimentat efectele pierderii memoriei. Pentru prima dată de când a început recrutarea şi pregătirea noastră, Andromeda părea îndepărtată; unii dintre noi de abia îşi mai aminteau de ea.
   Mai sunteţi cu mine? Am trecut de partea uşoară a relatării.
Plecând de pe Arcturus şi ajungând în acest sistem solar – pentru majoritatea dintre noi, Venus a fost ultima oprire, înainte de a sosi pe Pământ – misiunea noastră a fost scoasă din contextul clasei şi a devenit mai specifică, mai personală.
   Sarcina noastră era să creăm o specie nouă, o nouă fiinţă planetară, cu capacităţi interdimensionale. Cu alte cuvinte, cu capacitatea de a trăi şi funcţiona conştient, în toate dimensiunile, simultan. Ca strămoşi ai aceste specii noi, suntem înrudiţi din punct de vedere genetic cu cel puţin douăzeci şi două de specii extraterestre şi suntem înzestraţi cu Spirit. Şi, mai mult decât atât, avem liber arbitru.
   Se pare că noi avem liber arbitru, mai mult decât orice altă specie. Zeiţele şi zeii sunt limitaţi la propriul lor tărâm; îngerii la fel; toate fiinţele din spaţiul interior şi din cel exterior, inclusiv Fraţii, sunt limitaţi la propriul lor tărâm. Doar noi nu suntem – cel puţin, nu într-un sens definitiv. Toate „tărâmurile” există în interiorul nostru. Ca precursori ai unei specii umane Divine, unicul aspect al lui Unu, pe care-l reprezentăm în cea mai mare măsură, este liberul arbitru. Este darul lui Dumnezeu pentru noi, pentru participarea noastră în nobilul experiment. Dumnezeu ne-a oferit liberul arbitru şi s-a obligat să-l respecte. Alegeţi orice doriţi, întrucât nu există greşeli. Dumnezeu consideră desăvârşite şi satisfăcătoare chiar şi alegerile ce par a fi greşeli.
   Trăim vremuri minunat de schimbătoare, în care orice se poate întâmpla şi se va întâmpla, în funcţie de intenţia noastră şi de sinceritatea dorinţelor/eforturilor noastre.
   Liberul arbitru este un drept Divin al acestui univers dimensional; suntem liberi să creăm universul viselor şi imaginaţiei noastre, limitat doar de disponibilitatea de a ne asuma responsabilitatea pentru fiinţa şi sufletul nostru şi pentru trăirea vieţii/vieţilor acestora. Cu cât ne asumăm o responsabilitate mai mare, cu atât ni se permite să avem mai mult liber arbitru.
   Specia umană a fost aleasă să fie moştenitoarea acestui experiment – cobai transformaţi în ce? Zei? Cel puţin. Mai mult decât zei, poate. Deci, oamenii au fost culeşi din întregul univers.    
   Înainte de asta, ei nu erau născuţi, ci crescuţi şi cultivaţi ca rasă de sclavi – comunitatea muncitoare a universului. Drept urmare, ei aveau o conştiinţă limitată, nu posedau liber arbitru şi nici suflet – aşa cum îl înţelegem noi/voi. Toate aceste lucruri trebuiau adăugate ADN-ului uman, câte un element o dată, treptat, pe parcursul a patru miliarde de ani (o zi din viaţa lui Dumnezeu, mi se spune).
   Mai întâi s-a adăugat conştiinţa şi, cu ea, liberul arbitru; aceste două elemente lucrează împreună: este nevoie de un nivel suficient de conştiinţă pentru a şti că există alegeri, şi de suficient liber arbitru pentru a le face. Au trebuit să înveţe să facă alegeri – nu alegeri bune sau rele, ci orice alegere; apoi au trebuit să înveţe că fiecare alegere are consecinţele ei. Cu alte cuvinte, omul primeşte liber arbitru, înainte de a primi înţelepciune, deci este sortit să facă greşeli şi să înveţe din ele.
   În final s-a adăugat „natura emoţională”, s-a construit corpul emoţional, a fost aprinsă Inima plină de Compasiune şi a avut loc infuzia de suflet.
   Infuzia de Suflet: Când Mintea Superioară este determinată să se echilibreze şi să fuzioneze cu Inima plină de Compasiune, se generează sufletul care este infuzat într-un corp viu.  Spiritul devine viu.  Acest lucru este valabil în tot universul. Misiunea sau experimentul în care ne-am angajat este infuzia de suflet în întreaga specie, creând astfel o specie complet nouă – fiinţa-copil-Christic-planetar, cu suficientă conştiinţă interdimensională nu doar pentru a cunoaşte calea, ci pentru a merge pe ea, pentru a fi calea. „Cunoaşterea” căii se poate face cu ajutorul minţii superioare. Dar, pentru a putea merge pe ea, este nevoie şi de inimă. Iar infuzia de suflet face ca acest lucru să fie posibil. Este scopul suprem: de a ne înălţa în spirit, sau de a trece dintr-o dimensiune în alta, de a înţelege că infuzia de suflet nu este doar mijlocul prin care se realizează înălţarea, ci chiar scopul ei. A trăi, a fi viu, presupune ca trupul să fie înzestrat cu conştiinţă. Infuzia de suflet este o cerinţă absolută pentru a putea trăi în Spirit.
   Noi, ca rasă de Fiinţe de Lumină ce trăiesc în Spirit, complet conştiente şi infuzate cu suflet, ne-am oferit voluntar să locuim în toţi cei ce aparţin speciei umane, pentru a-i ajuta pe parcursul procesului; pentru a le influenţa – nu manipula – alegerile; pentru a acţiona ca moaşe la naşterea lor pe tărâmurile celeste, Universul Spiritului. De aceea se acţionează atât de mult pentru a se realiza un echilibru perfect între minte şi inimă; de fiecare dată când acest echilibru se stabileşte, suntem binecuvântaţi de prezenţa Minţii Superioare şi a Inimii pline de Compasiune, se manifestă o conştienţă mai profundă a sufletului şi se infuzează mai mult suflet în conştiinţa colectivă a oamenilor.
   Rezultatul nobilului experiment va fi crearea unei fiinţe planetare complet noi. Ceea ce începem să ne amintim într-un final este totalitatea Sufletului nostru, caracterul lui complet.   
   Singurul motiv pentru care suntem neîmpliniţi – nu suntem „întregi” – este pentru că am uitat un element al sufletului nostru. Nu am „păcătuit” – doar am uitat. Şi în cadrul acestui proces de reamintire, conştiinţa şi sufletul sunt instilate în noi, specia umană individuală.
   Este interesant de observat că, pe durata celor trei zile de comunicări, am mâncat foarte puţin, am dormit când şi când, telefonul nu a sunat nici măcar o dată şi nici un suflet (întrupat) nu a venit la uşa mea. Deşi sunt un soi de pustnic de oraş, am totuşi prieteni şi cunoştinţe care trec pe la mine sau sună zilnic. Dar timp de trei zile a fost linişte. Doar eu şi El.
   Undeva pe la mijlocul zilei a treia, însă, a fost o pauză în transmisie, moment în care mi-am exprimat câteva idei. De fapt, nu am vorbit cu adevărat. Ca şi în trecut, tot ce a trebuit să fac a fost să gândesc, iar ei au răspuns la ce au considerat important.
   Cel mai mult mi-am dorit să ştiu de ce îmi aminteam, dintr-odată, toate astea acum, de ce era necesar să mi le reamintesc şi de ce sunt zile în care totul pare mai mult ca o pedeapsă, decât o binecuvântare? Ce scop au toate acestea? Şi, din nou, cine sunteţi voi?
   Mi-au spus că noi, rasa de Fiinţe de Lumină care s-a oferit să ajute specia umană, ne-am unit şi ne-am contopit cu echivalenţii noştri umani pentru a înţelege pe deplin, a evalua şi a simţi compasiune pentru condiţia lor. Această coborâre în conştiinţa umană a fost greşit denumită „cădere din graţie”, dar este într-adevăr o separare de Graţia Divină. Însă nu a fost o greşeală şi nici nu este o pedeapsă pentru o viaţă trăită în păcat şi alegeri greşite – doar dacă serviciul în slujba Divinului ar putea fi o alegere greşită. Coborârea în specia umană a fost un act altruist şi temerar, de serviciu motivat de compasiune.
   Bineînţeles că sunteţi permanent supuşi legilor locului şi dimensiunii pe care aţi ales să o serviţi. Am înţeles asta, în plan abstract. Dar până când nu le-am văzut din perspectivă umană, nu am ştiut cât de restrictive pot fi aceste legi, cât de opresiv şi dureros este efectul lor asupra acelora dintre noi care suntem egali cu universul şi mai presus de orice lege limitativă.
   Am venit să servim specia umană, într-o lume a densităţii a treia şi suntem supuşi tuturor legilor acestei lumi. Ne-am contopit cu specia umană, până în punctul în care ne-am identificat total cu ea. De fapt, rolul nostru în experiment nu s-a manifestat decât atunci când am început să credem că suntem oameni. Când vom atinge masa critică, exact în momentul planificat, se va declanşa procesul de reamintire.
   Aici ne aflăm noi acum, la diferite etape de reamintire: ne reamintim cine suntem, ce suntem, de unde venim şi, în final, de ce facem toate astea. Sufletul reprezintă memoria înregistrată a cine şi ce suntem în univers. Sarcina noastră este doar să ne amintim deplinătatea sufletului nostru, că facem în totalitate parte din întregul univers. Pe măsură ce partea mai profundă a Sinelui îşi aminteşte un alt aspect al sufletului său, ego-ul uman reacţionează cu un: Aha! – o experienţă de iluminare. Iluminarea şi sufletul sunt expresii diferite ale aceluiaşi eveniment. Şi, pe parcursul procesului nostru de reamintire, specia umană se trezeşte.
   Noi ne amintim, omul din interiorul nostru se trezeşte. Evoluţie prin rezonanţă: a şti cine eşti şi a exprima cine eşti face ca evoluţia tuturor lucrurilor din jurul tău să se accelereze şi ca omul din interiorul fiecăruia dintre voi să se trezească. Şi, odată cu fiecare trezire, cu fiecare accelerare, vine mai multă lumină, mai multă conştiinţă şi mai multă compasiune. Rezultatul este că se infuzează mai mult suflet în specia umană şi, odată cu el, Spiritul ce-l însoţeşte.
   La nivel de suflet, vă întrupaţi nu doar în alte dimensiuni, ci şi pe alte planete din alte sisteme. Pe măsură ce intraţi în lumină, frecvenţa voastră va creşte până în momentul în care veţi vibra într-o nouă expresie sau dimensiune a cine sunteţi cu adevărat. Nu sunteţi înrudiţi cu cei de pe Arcturus, Sirius şi Pleiade: voi sunteţi ei. Nu sunteţi ca Fraţii, voi sunteţi Fraţii; nu similari, ci aspecte diferite ale aceleiaşi Fiinţe.
   Ca parte a unei familii, sau grup de suflete mai mari decât vă puteţi imagina, fiecare dintre voi are o parte diferită dintr-un proiect de lumină pe care aţi venit aici ca să-l realizaţi. Pentru asta, tot ce aveţi de făcut este să oglindiţi şi să rezonaţi descendenţa voastră perfectă. Este o descendenţă care vine din constelaţii de care începeţi să vă amintiţi, constelaţii ce rezonează cu frecvenţa diamantului ce se roteşte cu viteza gândului, menţinând în acelaşi timp corpul fizic.
   Acestea sunt descendenţa şi destinul vostru, păstrate în ADN sub formă de amintiri – amintiri despre aceste constelaţii, precum şi despre Egiptul dinainte de Atlantida, care a existat înainte de mutaţia suferită de codul vostru genetic (mutaţie cu care aţi fost de acord) – acesta fiind un aspect al contractului de care este limpede că nu vă amintiţi. Însă acest lucru face parte din înţelegerea voastră la nivel de suflet, necesar pentru îndeplinirea cu succes a misiunii voastre pe planeta Pământ.
   Este posibil ca unii dintre voi, al căror nivel de conştiinţă s-a ridicat, să înţeleagă ce se petrece – dar mulţi nu înţeleg. Sunt vremuri tulburi, în care cei ce ştiu îi învaţă pe cei ce nu ştiu. Mulţi dintre voi vor nega ce se întâmplă, deoarece sistemul vostru de credinţă nu este suficient de extins, pentru a integra tot ceea ce se întâmplă. Dar nici unul dintre sufletele care au trăit aici vreodată nu va pierde acest eveniment.
   Începeţi să vă amintiţi de corpul vostru de lumină. Instinctul vostru de a vă aminti este real în corpul vostru şi la fel de puternic ca orice instinct sexual pe care l-aţi simţit vreodată. El va deveni cea mai înaltă aspiraţie a voastră.
   Între timp, gândiţi-vă la asta ca la o mulţime de ocazii ce vi se oferă, ca la un banchet de la care nu lipseşte nimeni dintre cei care sunt întrupaţi aici: Mama, Tata, Dumnezeu şi toţi zeii mai mici, fraţii şi surorile voastre galactice. Dacă vi-i puteţi imagina, vedeţi că sunt aici, stând între dimensiuni, urmărind şi observând, întrebându-se când va începe petrecerea; unii chiar fac pariuri în legătură cu ce se va întâmpla în continuare şi în ce vă veţi transforma, dacă o veţi face. Într-un univers al liberului arbitru, nu există garanţii. Sunteţi martori la desfăşurarea unei voinţe măreţe – Voinţa Divină – ce se uneşte cu liberul vostru arbitru, pentru a co-crea înălţarea.
   Şi totuşi, cine suntem?, vă întrebaţi. Aceasta este cheia recuperării amintirilor voastre, a aducerii aminte a faptului că există doar unul dintre noi aici; că doar unul a fost aici vreodată. Şi acela eşti tu. (Să fie ecoul, sau aţi mai auzit asta?)
   Brusc, comunicările s-au terminat şi am ştiut-o. Îmi era foame. Foarte foame. Am mâncat tot ce era în casă şi m-am dus la culcare. Era ora opt, nici măcar nu se întunecase încă. M-am dus la culcare şi am dormit paisprezece ore în continuu şi poate aş mai fi dormit, dacă nu m-ar fi sunat cei de la compania de telefonie să-şi ceară scuze pentru faptul că postul meu telefonic fusese deranjat timp de trei zile şi că ei de-abia acum au descoperit acest lucru. Jumătate de oră mai târziu, prietenul meu cu calităţi foarte, parapsihice, George, era la uşa mea, dorind să ştie ce se întâmplă. Mi-a spus că trecuse pe la mine de trei ori în ultimele două zile şi că nu a putut să treacă de chestia aia uriaşă cu aripi, care-mi păzea uşa.
Şi tot aşa...
   În următoarele zile l-am evitat pe El şi camera mea de zi/canapeaua. Nu a avut nici un efect. Informaţiile continuau să curgă, mai personale şi mai la obiect, relevante pentru condiţia umană prin care trec acum. Mi s-a spus că, pe măsură ce amintirile despre „Toate Alea” şi „celelalte” îmi vor reveni, voi pierde probabil unele amintiri lumeşti, lucruri minore oricum. Nume, locuri şi evenimente păstrate în banca locală de date, dar folosite rareori, ar putea fi forţate să iasă. Restul universului trăieşte în starea de totul-este-acum; istoria nu este păstrată sau înregistrată liniar, ca în dimensiunea a treia. În restul universului ştii întotdeauna totul, dar îţi este accesibil doar ce îţi este necesar acum. Ştii ceea ce trebuie să ştii şi informaţiile îţi vor fi accesibile când vei avea nevoie de ele. Nu este nevoie să le porţi cu tine tot timpul.
   În vremurile primitive, când strămoşii noştri mergeau în expediţii de explorare a lumilor noi, făceau acest lucru, fără a se preocupa de timp. Trăiau pur şi simplu experienţa, până când ea se încheia. Am încercat să-i explic asta soţiei mele într-o seară, dar n-a vrut să audă.
   Între timp, în cadrul procesului de reamintire a Toate Alea, poate veţi fi derutaţi de schimbarea tiparelor de gândire, este posibil ca „automatismele” de până acum – modul în care aţi acţionat întotdeauna – să sufere un proces de reprogramare. Este posibil să fiţi dezorientaţi între programe, astfel încât nimic să nu mai fie făcut în mod automat. Poate vă veţi trezi conducând pe o stradă necunoscută, întrebându-vă unde sunteţi. Veţi uita străzi cunoscute. Veţi avea o clipă de panică sau teamă, neştiind unde sunteţi sau cine sunteţi. Aceste stări nu vor dura mult, iar rezultatele nu vor fi tragice; doar vă vor da suficiente bătăi de cap pentru a le observa şi a începe să vă puneţi întrebări despre voi. Între timp, e posibil să fie nevoie să ţintiţi mai direct spre ceea ce intenţionaţi, oricât de nesemnificativ ar fi, şi să fiţi atenţi.
   Există o intersecţie aglomerată lângă casa mea, pe care o folosesc zilnic de doi ani, la plecarea şi la venirea acasă – unul dintre automatismele mele. Acum două nopţi, m-am dus să-l vizitez pe George. Pentru asta, trebuia să ies de pe alee, să mă duc până la colţ şi să fac dreapta. Însă, din obişnuinţă, am făcut stânga şi am ajuns în aceeaşi intersecţie aglomerată. Chiar înainte de a ajunge acolo, mi-am dat seama că ceva nu era în regulă.
   Nimic nu-mi era cunoscut. Aşteptam ca lumina semaforului să se facă verde şi nu aveam nici o idee unde sunt, încotro mă îndreptam, sau cum am ajuns acolo. Nici măcar nu eram sigur de ce am plecat de acasă. M-am uitat la toate cele patru colţuri şi nu am recunoscut nimic.    
   Lumina s-a schimbat şi apoi iar s-a schimbat; nimeni nu a claxonat şi nici nu a părut iritat, dar maşinile au început să se strângă în jurul meu. Pe indicatorul străzii scria Portland Avenue şi am recunoscut-o, dar nu aveam idee unde eram, în raport cu strada.
   Debusolat, am mers înainte, am traversat strada Portland şi am mai mers probabil încă un cvartal, până când mi-am dat seama unde sunt şi, mai important, unde intenţionam să mă duc. Am întors, m-am înapoiat în intersecţia prin care tocmai trecusem şi am luat-o spre casa lui George. M-am uitat în oglinda retrovizoare la intersecţie şi părea că imaginea se estompează – ca atunci când pierzi semnalul la televizor – că se văd doar umbre luminoase şi întunecoase. În faţa mea, totul era clar, în detaliu şi bine definit. Am continuat să merg spre casa lui George.
   În timp ce istoria voastră va fi descărcată, este posibil să aveţi perioade în care să vă simţiţi „izolaţi” de toţi şi toate. E posibil să aveţi o senzaţie de izolare sau de pierdere. Sunteţi despărţiţi de istoria care nu vă mai trebuie, de ceea ce nu mai serveşte noului vostru scop şi care poate v-a luat din forţă.
   Voi sunteţi cei care renunţaţi la toate astea. Pe parcursul procesului, s-ar putea să vă simţiţi mai mult decât confuzi. Nu vă îngrijoraţi, nu este primul simptom al bolii Alzheimer. Veţi trece peste asta şi vă va plăcea noua situaţie, după ce vă veţi da seama de diferenţă.
   Şi asta e tot. Cel puţin partea de care îmi amintesc. E important de ştiut că nu am găsit încă cuvinte pentru o mare parte din ceea ce mi-au spus. Viitorul se află dincolo de ceea ce poate să accepte imaginea mea actuală despre realitate.
   Mi s-a spus că toate aceste informaţii, şi multe altele, au fost descărcate în aura mea şi că ele sunt la dispoziţia mea la cerere, dacă mi se vor pune întrebări. (Întrebaţi-mă ceva. Orice.) Mi s-a mai spus că multe dintre instrumentele de care aş avea nevoie în lucrul cu acest material au fost instalate în circuitele mele neuronale, înainte de a mă naşte – la cererea mea, aş putea adăuga. Şi mi s-a amintit că e vorba doar de banca de date a unei singure rase; că eu sunt, de fapt, produsul a cel puţin douăzeci şi două de rase, diferite din punct de vedere genetic, fiecare reprezentată de propria hologramă şi de propria bancă de date legate de memorie.
Şi aşa mai departe.
   Alt lucru mi s-a părut important: faptul că dacă o mare parte dintre voi crede în ceva, este suficient pentru a face ca acel ceva să se materializeze. Din acest motiv, e mai important să ştii de ce crezi un lucru, decât faptul că îl crezi.