Ceea ce trebuie să ştie fiecare fiinţă umană care face amor cu continenţă
Zonele erogene sunt în realitate nişte focare de rezonanţă cu anumite sfere nesfârşite de energie benefică ce există în Macrocosmos. Ele sunt mai mult sau mai puţin întinse, mai mult sau mai puţin numeroase şi mai mult sau mai puţin sensibile (trezite), în funcţie de sex, de semnul zodiacal şi de persoană. Pentru a cunoaşte cât mai bine zonele erogene ale fiinţei umane pe care o iubim şi pe care vrem să o facem fericită şi pentru a-i face totodată şi ei cunoscute zonele noastre erogene, vă invităm să folosiţi cu încredere şi curaj cele două Hărţi ale Mângâierilor pe care vi le oferim în continuare şi să vă reîmprospătaţi astfel toate cunoştinţele despre „anatomia iubirii”.Cu toate că întregul trup este un delicios teren de joc pentru cei care se iubesc şi vor să-şi ofere copleşitoare bucurii, trebuie să se ştie că există anumite zone privilegiateale acestuia, care sunt mult mai bogate în receptori senzoriali şi care, prin urmare, sunt mult mai sensibile. Atunci când sunt stimulate prin tandre şi experte mângâieri, aceste zone trimit felurite mesaje complexe la creier, care este sediul excitaţiei şi care integrează imediat aceste mesaje şi le transformă în influx nervos. Acest influx este apoi retransmis imediat la organele genitale sub formă de senzaţii intense şi delicioase care ne umplu de fericire. Prin urmare, cel puţin din acest punct de vedere, se poate spune că egalitatea dintre bărbaţi şi femei este o problemă deja rezolvată: în cazul ambelor sexe, zona erogenă principală, care este în mod egal comună, este şi rămâne creierul.
În altă ordine de idei, se poate spune că zonele erogene sunt împărţite în două categorii. Astfel, avem pentru început zonele erogene primare, a căror excitare este foarte necesară pentru provocarea orgasmului. Ele sunt strict localizate în regiunea genitală. Bărbatul nu deţine decât o singură asemenea zonă, glandul lingam-ului, spre deosebire de femeie, care are şapte: colul (cervix-ul), anusul, labiile, uretra, punctul G, clitorisul şi canalul vaginal. Aceste şapte zone sunt independente dar, cu toate acestea, ele pot totuşi să acţioneze la unison, într-o tainică sinergie, care se manifestă mai ales în cazul amorului cu continenţă. Ceea ce poate uneori să fie suficient, dar, cel mai adesea, zonele primare trebuie să fie puse în stare de receptivitate maximă prin stimularea intensă şi prelungită a zonelor erogene secundare, care, singure, sunt insuficiente pentru a provoca orgasmul fără descărcare sau ejaculare. De fapt, după cum se consideră astăzi, clitorisul se prelungeşte astăzi la unele femei foarte senzuale şi vitale printr-o zonă care urcă de-a lungul peretelui anterior al vaginului şi este consolidată la cealaltă extremitate prin intermediul aşa-numitului punct G. Această zonă erogenă primară, care este „bifocală” în cazul femeii, este aşadar o zonă continuă din punct de vedere anatomic şi ea este extrem de sensibilă la unele femei. În plus, ambele ei extremităţi pot fi excitate în mod independent. De unde şi distincţia între orgasmele clitoridiene, clitorido-vaginale, urinare, anale, cervico-uterine, totale şi cele vaginale. Suprafaţa relativ mare a acestei zone şi complexitatea ei extraordinară explică de ce o femeie care a suferit o excizie a clitorisului poate cu toate acestea să ajungă şi ea la orgasm fără descărcare.
Pe de altă parte, atât glandul la bărbat cât şi clitorisul, uretra, punctul G, cervixul, vaginul şi anusul la femeie sunt branşate în direct cu creierul. Mesajele senzitive foarte plăcute care sunt transmise şi receptate utilizează un sistem reflex arhaic, dar care este foarte eficace şi care foloseşte care intermediari muşchii, şi care face ca influxul energetic să urce direct până la creier. În plus, s-a observat că acest sistem funcţionează în ambele sensuri: astfel, dorinţa amoroasă intensă poate fi activată atât dinspre creier în jos, cât şi de jos către în sus.
În ceea ce priveşte zonele erogene secundare, distingem trei localizări, a căror putere erogenă merge în sens crescător:
1. Zonele erogene extra-genitale, a căror putere şi suprafaţă sunt foarte variabile de la o persoană la alta, în funcţie de gradul de trezire erotică şi de vitalitate, şi care par a fi mai receptive la o femeie care a atins deja starea de Shakti.
2. Zonele erogene para-genitale (partea de jos a abdomenului, regiunea vintrelor şi cea a perineului), sunt cvasi-identice atât la bărbat cât şi la femeie, şi au în ambele cazuri aproape aceeaşi putere erogenă.
3. Zonele erogene genitale, care cuprind ansamblul organelor genitale externe (scrotul, învelişul lingam-ului; buzele vulvare, intrarea vaginului, pubisul).
Aceste zone erogene secundare sunt accesibile oricărui gen de stimulare erotică persistentă. Sensibilitatea lor este chiar foarte bogată, cuprinzând orice gamă, inclusiv pe cea a durerii (cu toate că în mod normal nu este necesar să cunoaştem acest aspect). Însă chiar dacă sunt suprastimulate, ele nu conduc imediat la orgasm. Ne putem juca aşa ore în şir fără ca efectele lor să depăşească un anumit prag sau, în cazul continenţei amoroase, să fie epuizate. Aceasta spre deosebire de zonele erogene primare, care, odată activate, conduc în cele din urmă la orgasm fără descărcare sau ejaculare, dar care pot să dea dovadă şi de momente refractare.
