Spirituality

iF You want to become FREE you landed in the right place.

“ Cine moare înainte să moară, nu mai moare când moare.”

Translate

Câteva cărți deosebite pe care le recomand cu căldură;

Le puteți vedea pe site.urile Editurii PROXIMA MUNDI & Editurii FOR YOU :

Transformări planetare 2012-2030 -- Mesaje de la Fondatori (Sal Rachele) ,

Pământul se trezește: Profetii 2012-2030 (Sal Rachele și Fondatorii) ,

Viața la Frontiera Cunoașterii (Sal Rachele) ,

Conexiunea Lyra/Pământ (Brad Johnson și Conștiița Colectivă a Sufletelor Lirane) ,

Femeia interzisă vorbește - Conversații cu Maria Magdalena (Pamela Kribbe),

Istoria reală a Pământului (Sal Rachele) .



marți, 12 octombrie 2010

ANASTASIA

Click aici și vedeți:  Spațiul Iubirii  (1/5) (2/5)  (3/5)  (4/5)  (5/5)
     
     Anastasia  =  Un documentar cu şi despre oameni care trăiesc deja în armonie cu natura, care şi-au construit propiul lor domeniu al familiei - un spaţiu de iubire.
Învăţăturile şi puterile Anastasiei sunt ieşite din comun pentru majoritatea oamenilor dar sunt numeroase surse cu o bază ştiinţifică foarte solidă care nu doar demonstrează veridicitatea acestor învăţături ci şi accentuează importanţa lor! Mulţumim acestor oameni care s-au dedicat întru totul cecetării şi s-au "luptat" apoi ca descoperirile, Adevărul nedistorsionat să ajungă către toţi cei interesaţi pentru a evolua societatea, nivelul de conştiinţă şi au reuşit să aducă informaţile prezentate într-un mod logic, uşor de înţeles, de trăit, de simţit, oferind instrumente practice pentru oricine doreşte schimbări pozitive ACUM. Oameni care deja trăiesc în armonie cu natura inspiraţi de învăţăturile Anastasiei din căţile "Cedrii Sunători ai Rusiei" ne împărtăsesc experienţa lor prin intermediul filmului "Spaţiul de Iubire".
Milioane de persoane de toate rasele, religiile şi vârstele au fost şocaţi de adevărul dezvăluit de Anastasia prin intermediul lui Megre.
Fost afacerist faimos al Siberiei occidentale, Vladimir Megre a reuşit să scrie cele nouă cărţi fără a fi înzestrat cu niciun talent în domeniul literar sau artistic îndeobşte, însă cărţile sale astăzi sunt traduse în peste 28 de limbi şi se bucură de succesul primelor 10 best-selleruri din lume.
Filmele se pot vedea aici pe pagină accesând linkurile afisate (sursa Youtube) sau pe http://www.editura-dianusa.com/ro/media.html.
  Vizionare plăcută!

După zece ani de la apariţia primei cărţi a colecţiei, 'Anastasia', în ultimii doi ani, s-a răspândit pe toate meridianele globului, cucerind tot mai mulţi oameni cu nepreţuitele informaţii pe care această ciudată femeie le dezvăluie celor care vor să asculte. În momentul actual colecţia numără 9 volume. Cărţile sunt de tip ezoteric şi vorbesc despre soarta Omului, predestinarea şi rolul său pe Pământ.
Doar în fostele state ale Uniunii Sovietice cartea întâi 'Anastasia' a fost vândută de la lansare, din 1997 până în 2004 într-un volum de 12 milioane de exemplare. În Rusia, Anastasia a fost demult denumită 'fenomenul civilizaţiei moderne', multe tratate spirituale vorbesc despre ea ca fiind 'Zeiţa', 'Maga Siberiană', 'Substanţa de sine stătătoare' ş.a.m.d.
Însuşi autorul Megre, care a avut contact direct cu ea, vorbeşte ca despre un fenomen care, deseori, depăşeşte limitele înţelegerii umane. Anastasia continuă să declare că este Umană, că este doar o femeie oarecare şi că toate acele daruri pe care le are ea, le deţine oricare alt om comun, doar că în ea au rămas în formă primordială, aşa cum Dumnezeu le-a lăsat fiecărui Om de pe Pământ.
Eroina cărţilor este în măsură să lecuiască persoane de la distanţă, să vadă şi să înţeleagă fenomene sociale ale civilizaţiei de astăzi. Duce o viaţă eremită în profunda taiga siberiană. Nu se hrăneşte ca omul civilizaţiei tehnocratice, aşa cum ea obişnuieşte să o numească, nu se îmbracă şi nici nu are un adăpost fie acesta cât de rudimentar. Trăieşte în perfectă armonie cu Natura, cu plantele şi cu fiarele sălbatice. Sălbatice pentru cei din societatea civilizată a zilelor noastre, Anastasia afirmă că ne sunt doar necunoscute din cauza îndepărtătii graduale a Omului de Natură şi de tot ce creşte şi trăieşte în ea. Această îndepărtare nu a dus doar la rătăcirea valorilor reale ale vieţii terestre ci a făcut ca în Om să se stingă aproape complet acele capacităţi cu care a fost înzestrat de la Începuturi de Creator. Doar o întoarcere în conştiinţă care să ducă la repararea rupturii cu Universul, cu Natura şi cu Creatorul poate salva umanitatea de la cataclismele sociale şi naturale care în ultimul timp par din ce în ce mai evidente şi inevitabile.
Umanitatea a atins puncte critice în evoluţia sa, puncte din care o salvare, în viziunea multor oameni de ştiinţă sau a mulţimii de aşa-zişi prooroci, nu mai este posibilă fără ca umanitatea să-şi întrerupă existenţa. Anastasia, însă, crede în puterea Omului-Creator, în puritatea sentimentelor şi a gândurilor şi declară că toate acele preziceri ale răului şi nenorocirii, pot fi înfrânte doar prin ridicarea conştiinţei Umane. Educaţia copiilor este de deosebită importanţă în viziunea ei şi este considerată ca fiind cea mai puternică unealtă în schimbarea destinului uman. Aşa cum s-a întâmplat în aproape toate ţările în care au fost publicate cărţile 'Cedrii Sunători ai Rusiei' şi în România, încet-încet, ia naştere fundaţia 'Anastasia în România' care va ajuta la răspândirea mesajului şi la imitarea paşilor realizaţi în Rusia în ceea ce priveşte reîntoarcerea la Pământul-Mamă, constituirea de aşezări ecologice şi un nou mod de educare al copiilor, lipsit de dogme, prejudicii sau pângărire spirituală, aşa cum o denumeşte Anastasia în cartea a treia 'Spaţiul de Iubire'.
Citirea cărţilor a dus la încolţirea de înălţătoare sentimente de Iubire, înclinaţii spre artă şi frumos în Sufletele a milioane de oameni. În Rusia 'ca o ploaie primăvăratică, spălând Pământul de toate relele pe el adunate, s-a cernut un potop de versuri, s-au pictat tablouri şi s-au compus cântece. În toate acestea se vorbeşte despre Iubire, despre Natură, despre Lumină. Au scris, au pictat şi au cântat ofiţeri, oameni de ştiinţă, copii, oameni de rând.' Vă invit cu dragoste să citiţi aceste cărţi şi s-o faceţi cu inima şi nu cu mintea, aşa cum demult, cu toţii, am renunţat s-o facem. Anastasia pare să ştie toate astea şi mai pare să ştie şi cum, omul modern, poate fi 'trezit' şi o face în felul ei ciudat...


Vladimir Megré, The Ringing Cedars of Russia series:
·         Anastasia (book 1)
·         The Ringing Cedars of Russia (book 2)
·         The Space of Love (book 3)
·         Co-creation (book 4)
·         Who are we? (book 5)
·         The Book of Kin (book 6)
·         The Energy of Life (book 7)
·         The New Civilisation (book 8, part I)
·         The Rites of Love (book 8, part II)
·         Anasta (book 10)

   Cărţile se pot procura şi de pe net; eu le-am găsit pe adresa:   www.Librărie.net